Bogația urcușului nostru, sau programul ”Sfântul Iosif cel Milostiv din Iași” împreună cu ”Urcușul nostru spre Lumină

8 August 2021

Este important să ne ținem de cuvânt față de noi și față de ceilalti, motiv pentru care am rugat pe Bunul Dumnezeu ca, la acest început de lună august, să ne întareasca pentru a ne respecta promisiunea anului trecut și să facem pregatirile pentru a urca din nou Ceahlăul, Taborul nostru românesc, adică să organizăm a doua ediție a Urcușului nostru spre Lumină. Consecvența este importantă în reușita urcușului duhovnicesc, de aceea, sub îndrumarea părintelui paroh Daniel Onofrei, ne-am organizat tineri din parohie, enoriași, prieteni de suflet din Asociatia ”Kids Help Point” și prieteni calzi din cadrul Parohiei  „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” Curagău alături de părintele paroh Dragoș Bălinișteanu, pentru a trăi marea sărbătoare a Schimbării  la Față a Domnului urcând la schitul de pe muntele Ceahlău.

Bucuria de a fi împreuna, de a ne ajuta unii pe alții, sau de a ne înveseli de reușita efortului, recunoscători Domnului pentru puterea urcușului și fără să fim încurcați de ploaia care ne-a întampinat pe munte, fiecare clipă a însemnat bogăție duhovnicească adaugată bagajului fiecăruia.

Drumul de urcare a fost prilej de înca o sărbatoare pentru Parohia ”Sfîntul Dimitrie Izvoratorul de Mir” Ghelăiesti. În acest an, prin grija părintelui paroh Daniel Onofrei și a prezbiterei Camelia Onofrei, a fost demarat Programul ”Sfântul Iosif cel Milostiv de la Iași”, program prin care parohia premiază copiii cu rezultate bune la învățătura, copiii implicați în dezvoltarea lor constantă la școala, în biserică și în familie, copiii care înțeleg că învățătura și ințelepciunea dăruite de Bunul Dumnezeu le vor fi aliați de nădejde pe drumul vieții. Rugându-ne Învățătorului nostru, al tuturor, am hotărât prima premiere pe calea de urcare a muntelui Ceahlău, odată ajunși la cabana Dochia, astfel încât tinerii noștri să înțeleagă că osteneala unui drum este recompensată și că destinația dorită poate fi câștigată prin implicare și dăruire.

Bucuria participării la Sfânta Liturghie oficiată de Înalt Prea Sfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a însemnat atenta luare aminte la cuvintele de învățătură rostite de arhiereii prezenți. De aici am plecat cu învățătura rostită de IPS Teofan că „cea mai cuprinzatoare teologie este teologia rugăciunii!”, învățătură care ne va folosi pentru a tinde spre mai bună rugăciune.

Biserica este Cerul pe pământ și în Biserica vie a parohiei noastre ne-am regăsit comuniunea, bucuria de a reuși împreună, de a crește spiritual și duhovnicește prin intermediul celor de lângă noi. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să primească toate rugaciunile cele spre mântuire, Îi mulțumim pentru frumusețea acestei zile și ne rugăm să ne ajute să mai gustăm din bogația unui astfel de urcuș.